Cum să gestionezi scăderile pieței în 5 pași fără ca portofoliul tău să fie grav avariat
Luni, 21.09.2015 – O dimineață călduroasă de septembrie care putea fi liniștită, dar n-a fost…
De obicei, prima dimineață a săptămânii nu era preferata mea și nici a colegilor din biroul de tranzacționare de la etajul 6 din turnul BRD din Piața Victoriei. Veneam amorțiți după week-end, și, de la 9 până pe la 10, începeam să ne reconectăm, încet, încet, cu știrile din piață și cu clienții.
Dar în acea dimineață, lucrurile erau complet diferite. Vineri seară, pe 18 septembrie, pornise scandalul Dieselgate. Guvernul american ceruse companiei Volkswagen să retragă aproape jumătate de milion de mașini de pe piața din SUA, pentru că descoperisera că au folosit un software sofisticat ca să ascundă la teste faptul că mașinile lor poluau de 40 de ori mai mult decât limita acceptată legal. Departamentul de Justiție al SUA începuse o anchetă, iar amenda estimată în acel moment era de 18 miliarde de dolari.
Telefoanele sunau întruna.
Trebuie să știi că în biroul de tranzacționare de la BRD nu avea acces nimeni din afara echipei de traderi. Totuși, dacă s-ar fi întâmplat cumva, printr-o stranie coincidență, ca cineva să între în birourile noastre, ar fi simțit că ceva grav este în desfășurare.
Pe fundal rulau știrile de pe Money Channel. În dimineața aceea, noutățile din sectorul auto din Germania aruncasera piața de acțiuni în aer.
Nu am apucat să închid bine un apel, că telefonul a sunat din nou. Am ridicat receptorul telefonului de pe birou și mi-am aruncat ochii pe micul ecran al telefonului fix. Erau deja trei apeluri în așteptare. L-am preluat pe primul și i-am rugat pe colegi să mă ajute cu celelalte două.
– Vinde, te rog, vinde toate acțiunile Volkswagen din portofoliul meu, “market” la prețul de deschidere!, aud vocea apăsată a clientului meu
– Piața deschide la un preț mai jos cu aproximativ 15% față de vineri, încerc eu să mă asigur că știe ce face.
– Îmi asum pierderea. Din experiența mea, în astfel de momente, cel mai bine e să stai deoparte.
– Ok, am plasat ordinul de vânzare. Mai sunt 7 minute până la deschiderea pieței. Te sun după să-ți confirm prețul de execuție.
M-am abținut să mai adaug altceva discuției. Aș fi vrut să aflu de la el cum de a avut curajul să ia atât de rapid decizia și dacă avea o strategie în continuare. Tensiunea era maximă.
Piața a deschis atunci la prețul de 139.95 euro, o scădere de 13,82%, dar a fost aproape cel mai bun preț de vânzare posibil după ce s-a declanșat scandalul Dieselgate.
A fost singurul client din câteva zeci care a vândut, deși în acea dimineață de luni am discutat cu toți despre eveniment.
Luni seara piața s-a închis cu 18,6% mai jos decât vineri. Marți dimineață piața a scăzut cu încă 19,82%. În total, acțiunile Volkswagen au scăzut cu 43% în 2 săptămâni.
Sursa: Investing.com
Pierderile rapide și ample sunt destul de greu de digerat și de acceptat. Mai întotdeauna speranța că prețul o să revină este mai puternică decât pragmatismul. Ok, sigur că poate să revină, dar în cât timp?
Prețul la care a vândut investitorul despre care ți-am povestit a fost atins din nou cam într-un an și jumătate. Iar la prețul maxim, atins la începutul anului 2015, Volkswagen nu a mai ajuns niciodată, deși a fost foarte aproape în 2021. Maximele sunt prețuri care rămân întipărite în mintea investitorilor și deseori se formează rezistențe la aceste niveluri. Scăderile pieței durează în medie șase luni
Scăderile pieței sunt în general mai scurte și mai intense decat creșterile. Anumite scăderi care au loc în câteva săptămâni au nevoie de câțiva ani să fie recuperate.
Conform unui articol publicat de The Motley Fool scăderile pieței durează în medie șase luni.
Durata celor 38 de corecții înregistrate de indicele S&P 500 începând cu anul 1950 se poate încadra într-una din cele trei categorii de mai jos:
– Între 13 și 104 zile – 24 scăderi
– Între 157 și 288 zile – 7 scăderi
– Între 422 și 929 zile – 7 scăderi
Aproape două din trei scăderi (63%) din ultimii 70 de ani s-au încheiat în trei luni și jumătate sau mai puțin. Alte 18% din totalul corecțiilor au durat între cinci și zece luni. Aproximativ patru din cinci scăderi durează mai puțin de zece luni, în timp ce durata trendurilor crescătoare este de ordinul anilor.
Sunt câteva elemente cheie pe care ar fi ideal să le știm ca să evităm corecțiile pieței, dar e aproape imposibil să le anticipăm cu precizie:
– Momentul în care începe scăderea
– Cât va dura
– Cât de abruptă va fi
În continuarea articolului voi încerca să răspund la întrebarea pe care investitorii mi-o adresează impacientați în perioadele de scadere: Ce îmi recomanzi să fac acum?
Cum gestionezi scăderile în avantajul tău ca să profiți de reveniri
În ultimele luni am lucrat intens în sesiunile de consultanță ca să antrenez investitorii să gestioneze scăderile și chiar să le folosească în avantajul lor pentru a profita apoi de reveniri. Există strategii specifice cu care lucrez astfel încât scăderile pieței să nu provoace daune majore portofoliului. Dacă le folosești poți să profiți de momentele de creștere fără să-ți fie teamă de scăderi. De fapt, să minimizezi pierderile și să profiți de oportunități sunt cele două skill-uri de care ai nevoie și în perioadele de creștere.
Aceste skill-uri se antrenează mai bine în perioadele de scădere pentru că în aceste perioade există mai multe provocări și trebuie să fii mult mai vigilent.
După o experiență de 17 ani în piețele financiare, am creat pentru clienții mei un sistem de management eficient al portofoliului. Detaliez mai jos cei cinci pași din acest sistem care te ajută să treci prin scăderile pieței fără ca portofoliul tău să fie avariat.
Urmează-i și vei avea rezultate, atât în perioadele de scădere, cât și în cele de creștere.
1. Verifică să ai acțiuni “bune” în portofoliu
Acțiunile “bune” sunt acțiunile care performează mai bine decât piața.
Sunt acele acțiuni care, atunci când piața este pe creștere, vor crește mai mult decât media pieței. Iar atunci când piața scade, ele vor scădea mai puțin sau, unele, chiar vor crește. Ce influențează comportamentul pieței este fluxul de bani care intră în aceste acțiuni și care este un semn al cererii.
Astfel de acțiuni vrei să ai în portofoliu că să ai randamente peste medie și să treci mai ușor prin scăderi. Nu are rost să ții în portofoliu acțiuni care nu performează doar pentru că ai decis că ești un investitor pe termen lung și poți să aștepți oricât să-și revină.
Dacă te uiți la graficul de mai sus, o să vezi că prețul acțiunilor Volkswagen a avut o scădere continuă cu șase luni înainte să apară știrile privind scandalul Dieselgate, totalizand o scădere de 38% înainte ca scandalul să fie public. (Investitorii cu capitaluri importante făceau exit din companie încă din luna martie.)
Există un mit precum că investitorii pe termen lung nu marchează pierderi pentru că au timp să aștepte ca pierderile să se transforme în profit. Faptul că anumite acțiuni se pot adânci în scăderi impactează randamentul portofoliului. De aceea acțiunile care nu performează trebuie înlocuite cu altele, care au șansă să aducă randamente mai bune.
Eficiența în administrarea unui portofoliu constă în capacitatea de a păstra acele acțiuni care performează mai bine decât media pieței și de a le elimina pe cele care nu o fac. Iar pentru a realiza acest lucru sunt necesare ajustări, care uneori înseamnă să vinzi în pierdere.
2. Asigură-te că ai un portofoliu de acțiuni diversificat
Cea mai folosită metodă pentru reducerea riscului unui portofoliu de acțiuni este diversificarea. Ea implică să deții un număr suficient de mare de acțiuni, commodities sau ETF-uri din sectoare economice diferite astfel încât expunerea pe oricare din activele din portofoliu să fie limitată.
Această practică e utilizată pentru a reduce volatilitatea portofoliului de-a lungul timpului.
Diversificarea este una dintre cheile succesului în administrarea unui portofoliu și creează balanță între nivelul de risc confortabil pentru tine și obiectivul de randament pe orizontul de timp pe care investești.
N-ai idee când unele acțiuni din anumite sectoare, în care nu ai fi foarte tentat să investești, pot să te surprindă cu o creștere și să compenseze minusurile altor acțiuni din portofoliu.
Anul trecut, pe vremea asta, acțiunile companiilor tech erau vedete, toată lumea vorbea despre ele, toată lumea le cumpăra. În schimb, cele care au performat cu adevărat de atunci au fost acțiunile companiilor din sectorul energetic și materii prime. Acest trend a început înainte de războiul din Ucraina și a fost vizibil dacă te uitai la intrările de bani din aceste sectoare.
3. Administrează eficient portofoliul
Sunt 3 strategii prin care administrezi eficient un portofoliu, după ce l-ai construit. Dacă le aplici, vei reduce implicit riscul.
a) Conservă o parte din profitul acumulat
b) Maximizează profitul când ai această oportunitate
c) Acoperă riscul individual pentru acțiunile din portofoliu pentru care este oportun să faci asta
Toate cele 3 tipuri de decizii de mai sus NU înseamnă neapărat vânzare. Există strategii specifice pentru fiecare situație în parte. Instrumentele numite OPȚIUNI (link) pot ajuta foarte mult în crearea strategiilor de management al portofoliului și fac diferența dintre un portofoliu profitabil și unul care poate fi grav avariat într-un context de piață nefavorabil.
4. Asigură riscul la nivelul portofoliului folosind o poziție short cu levier pe un indice relevant
După creșteri îndelungate, când este foarte mult optimism în piață, trendul de creștere devine vulnerabil. Pot apărea corecții sau chiar o inversare a trendului. În astfel de momente poți să ai o strategie care nu te costă foarte mult în cazul în care piața nu scade, dar ai levier (creștere exponențială) pe scăderea pieței. OPȚIUNILE sunt instrumentele adecvate și în acest caz.
Cu ajutorul opțiunilor PUT pe un indice bursier relevant poți să acoperi riscul pentru întreg portofoliul tău de acțiuni. Vei calcula care este corelația portofoliului tău cu indicele pe care îl consideri relevant și de câte contracte ai nevoie că să acoperi riscul de scădere a pieței.
5. Acoperă riscul de volatilitate
Pentru a trece fără frică prin perioadele (destul de rare, dar periculoase) de scăderi abrupte ale pieței, folosește volatilitatea în avantajul tău.
Volatilitatea, adică viteza cu care prețul se modifică, măsoară de fapt „sentimentul din piața” și în special gradul de teamă al investitorilor.
Indicele VIX măsoară volatilitatea așteptată în piața americană pentru următoarele 30 de zile, iar pentru calcularea lui se folosește prețul opțiunilor PUT și CALL pe indicele S&P 500.
Este cel mai cunoscut indicator de volatilitate, fiind urmărit constant de către investitorii a căror preocupare este în special protejarea capitalului, chiar dacă obiectivul pe termen lung este profitul.
Opțiunile care au activ suport indicele de volatilitate VIX sunt folosite pentru a proteja capitalul de riscul de scădere neașteptată a pieței.
Opțiunile pe VIX pot fi folosite pentru hedging în două feluri:
Strategii pasive – strategii pe care le ai constant în portofoliu și scopul este să te protejezi doar de scăderile extreme și încerci să ai un cost cât mai mic posibil
Strategii active – pe care le folosești strategic pentru a reduce riscul în anumite momente în care te aștepți la volatilitate ridicată.
Cum implementezi strategiile ca să te protejezi de scăderile pieței
Dacă îți dorești să gestionezi eficient portofoliul tău de acțiuni pe piețele internaționale, am pregătit pentru tine un mini curs video gratuit. La finalul lui vei ști:
1. Ce sunt opțiunile PUT și CALL și cum te pot ajuta
2. Cum să folosești opțiunile în administrarea portofoliului
3. Exemple practice de HEDGING (acoperirea riscului)
Dacă vrei și tu să-ți administrezi strategic portofoliul și să iei decizii raționale în momentele cheie, află mai multe detalii despre mini cursul gratuit și înscrie-te aici.
Sorry, the comment form is closed at this time.
tadalafil generico farmacias del ahorro
tadalafil generico farmacias del ahorro
tadalafil generico farmacias del ahorro
valtrex erfahrungen
valtrex erfahrungen
valtrex erfahrungen
is lyrica a narcotic or controlled substance
is lyrica a narcotic or controlled substance
is lyrica a narcotic or controlled substance
tamoxifen surveillance
tamoxifen surveillance
tamoxifen surveillance
telebrix metformin
telebrix metformin
telebrix metformin
atacand lisinopril
atacand lisinopril
atacand lisinopril
furosemide natrium
furosemide natrium
furosemide natrium
rybelsus type of drug
rybelsus type of drug
rybelsus type of drug
uti and semaglutide
uti and semaglutide
uti and semaglutide
zeus semaglutide
zeus semaglutide
zeus semaglutide
flagyl bumps
flagyl bumps
flagyl bumps
50 mg zoloft pregnancy
50 mg zoloft pregnancy
50 mg zoloft pregnancy
gabapentin vestibulodynia
gabapentin vestibulodynia
gabapentin vestibulodynia
what time of day should you take cymbalta
what time of day should you take cymbalta
what time of day should you take cymbalta
escitalopram副作用
escitalopram副作用
escitalopram副作用
amoxicillin or cephalexin
amoxicillin or cephalexin
amoxicillin or cephalexin
is lexapro a benzo
is lexapro a benzo
is lexapro a benzo
fluoxetine price without insurance
fluoxetine price without insurance
fluoxetine price without insurance
female viagra capsule
female viagra capsule
female viagra capsule
keflex 250 mg
keflex 250 mg
keflex 250 mg
venlafaxine vs duloxetine for pain
venlafaxine vs duloxetine for pain
venlafaxine vs duloxetine for pain
cephalexin drug interactions
cephalexin drug interactions
cephalexin drug interactions
ciprofloxacin ophthalmic
ciprofloxacin ophthalmic
ciprofloxacin ophthalmic
bactrim headache stiff neck
bactrim headache stiff neck
bactrim headache stiff neck
bactrim vs cephalexin
bactrim vs cephalexin
bactrim vs cephalexin
neurontin percocet
neurontin percocet
neurontin percocet
how long does it take for diltiazem to work
how long does it take for diltiazem to work
how long does it take for diltiazem to work
combination of ezetimibe
combination of ezetimibe
combination of ezetimibe
augmentin dosing for children
augmentin dosing for children
augmentin dosing for children
how long does it take amoxicillin to work on an ear infection in adults
how long does it take amoxicillin to work on an ear infection in adults
how long does it take amoxicillin to work on an ear infection in adults
how to wean off citalopram
how to wean off citalopram
how to wean off citalopram
appetite suppressant contrave
appetite suppressant contrave
appetite suppressant contrave
will flomax make you tired
will flomax make you tired
will flomax make you tired
how long does it take for depakote to work
how long does it take for depakote to work
how long does it take for depakote to work
flexeril and tylenol
flexeril and tylenol
flexeril and tylenol
water deprivation test ddavp
water deprivation test ddavp
water deprivation test ddavp
what is the usual dosage for effexor
what is the usual dosage for effexor
what is the usual dosage for effexor
cozaar price at walmart
cozaar price at walmart
cozaar price at walmart
diclofenac sodium 1 gel
diclofenac sodium 1 gel
diclofenac sodium 1 gel
can aripiprazole get you high
can aripiprazole get you high
can aripiprazole get you high
allopurinol medicine
allopurinol medicine
allopurinol medicine
can you give aspirin to dogs
can you give aspirin to dogs
can you give aspirin to dogs
what is amitriptyline hcl used for
what is amitriptyline hcl used for
what is amitriptyline hcl used for
common side effects of celexa
common side effects of celexa
common side effects of celexa
buspar dosage for panic attacks
buspar dosage for panic attacks
buspar dosage for panic attacks
will baclofen show up on a drug test
will baclofen show up on a drug test
will baclofen show up on a drug test
celecoxib contraindications ati
celecoxib contraindications ati
celecoxib contraindications ati
does augmentin have penicillin in it
does augmentin have penicillin in it
does augmentin have penicillin in it
ashwagandha root powder benefits
ashwagandha root powder benefits
ashwagandha root powder benefits
is celebrex a controlled substance
is celebrex a controlled substance
is celebrex a controlled substance
acarbose cirrhosis
acarbose cirrhosis
acarbose cirrhosis
is semaglutide covered by insurance
is semaglutide covered by insurance
is semaglutide covered by insurance
doxepin lactosa
doxepin lactosa
doxepin lactosa
remeron side effects weight gain
remeron side effects weight gain
remeron side effects weight gain
how long does robaxin stay in your urine
how long does robaxin stay in your urine
how long does robaxin stay in your urine
meglitinides (including repaglinide and nateglinide)
meglitinides (including repaglinide and nateglinide)
meglitinides (including repaglinide and nateglinide)
protonix side effects
protonix side effects
protonix side effects
how long does it take abilify to work
how long does it take abilify to work
how long does it take abilify to work
synthroid increments
synthroid increments
synthroid increments
tizanidine addiction
tizanidine addiction
tizanidine addiction
sitagliptin phosphate 100 mg tablet
sitagliptin phosphate 100 mg tablet
sitagliptin phosphate 100 mg tablet
ivermectin oral solution
ivermectin oral solution
ivermectin oral solution
minoxidil and spironolactone
minoxidil and spironolactone
minoxidil and spironolactone
voltaren topical
voltaren topical
voltaren topical
withdrawn tamsulosin for benign prostatic hyperplasia
withdrawn tamsulosin for benign prostatic hyperplasia
withdrawn tamsulosin for benign prostatic hyperplasia
how long does an increased dose of venlafaxine take to work
how long does an increased dose of venlafaxine take to work
how long does an increased dose of venlafaxine take to work
cialis online pills
cialis online pills
cialis online pills
levitra vs cialis vs viagra
levitra vs cialis vs viagra
levitra vs cialis vs viagra
mexican pharmacy what to buy
mexican pharmacy what to buy
mexican pharmacy what to buy
medication costs
medication costs
medication costs
sildenafil interactions
sildenafil interactions
sildenafil interactions
centurion laboratories tadalafil review
centurion laboratories tadalafil review
centurion laboratories tadalafil review
buy levitra 20 mg online
buy levitra 20 mg online
buy levitra 20 mg online
sildenafil 20 mg dosage
sildenafil 20 mg dosage
sildenafil 20 mg dosage
purchase stromectol
purchase stromectol
purchase stromectol
ivermectin cream 1%
ivermectin cream 1%
ivermectin cream 1%
tadalafil 40 mg with dapoxetine 60 mg
tadalafil 40 mg with dapoxetine 60 mg
tadalafil 40 mg with dapoxetine 60 mg
buy ivermectin nz
buy ivermectin nz
buy ivermectin nz
vardenafil vs cialis
vardenafil vs cialis
vardenafil vs cialis
ivermectin generic cream
ivermectin generic cream
ivermectin generic cream
ivermectin
ivermectin
ivermectin
buy real viagra canada
buy real viagra canada
buy real viagra canada
order tadalafil 20mg
order tadalafil 20mg
order tadalafil 20mg
how to order viagra without a prescription
how to order viagra without a prescription
how to order viagra without a prescription
ivermectin cream canada cost
ivermectin cream canada cost
ivermectin cream canada cost
vardenafil hcl levitra
vardenafil hcl levitra
vardenafil hcl levitra
modafinil provigil dosage
modafinil provigil dosage
modafinil provigil dosage
ciprofloxacin and dairy
ciprofloxacin and dairy
ciprofloxacin and dairy
5 day prednisone dosage for bronchitis
5 day prednisone dosage for bronchitis
5 day prednisone dosage for bronchitis
does cephalexin treat uti
does cephalexin treat uti
does cephalexin treat uti
what does keflex treat
what does keflex treat
what does keflex treat
valacyclovir for bell's palsy
valacyclovir for bell’s palsy
valacyclovir for bell’s palsy
side effects from metformin
side effects from metformin
side effects from metformin
pregabalin used for
pregabalin used for
pregabalin used for
trazodone half life
trazodone half life
trazodone half life
classification of amoxil
classification of amoxil
classification of amoxil
what is doxycycline for
what is doxycycline for
what is doxycycline for
lisinopril dose
lisinopril dose
lisinopril dose